De atatea ori am tras perdeaua in viata mea.
A tras cortina si a fost singurul actor care a ramas sa-si planga drama de unul singur dupa ce piesa a luat sfarsit.
Pentru ca o expunere l-ar ucide pur si simplu, figurat vorbind...Ar sterge orice urma de fericire si speranta din sufletul lui, pentru ca atunci cand cortina e trasa, cand toti au plecat, el ramane si isi plange soarta, apoi spre zori, o ia de la capat, are puterea sa stearga tot din mintea sa, sa joace alt rol in jurul celorlalti, e el cel cu adevarat, sfasiat de durere doar atunci cand e singur in spatele cortinei.
Dimineata, cand este greu sa intri in rolul pe care trebuie sa-l joci, si a ramas o pata din constiinta din timpul noptii, cand nu te mai distrage nimic, priveste spre strada trista, spre geamul spart si lipit cu banda adeziva, se uita in jurul lui fara sa vada nimic de valoare, vede ceva ce stie ca ar starni mila, si dezgust, scarba...mai priveste odata, si cu tristete si ura trage perdeaua veche, si plange.
Lacrimile sunt singura sursa de evacuare a puternicei emotii negative care il asupreste de atata timp...
Dar in final ce nu te omoara te face mai puternic, asa ca mai rezista inca putin, putin cate putin pana la final, nimeni nu trebuie sa stie inca cine esti, dar iti promit ca va veni clipa cand nu va mai fi nevoie sa te ascunzi...Pe curand!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu